— Sat —
Ţară România
Judeţ Iaşi
Comună Răducăneni
Cod poştal 707401
Scoala Bohotin

Scoala Bohotin

Scoala Bohotin

SCOALA CU CLASELE I-VIII BOHOTIN

Trei copile de-mparat
Stau intr-un maret palat,
Insirand la scumpe salbe
De margaritare albe.
Iar o pasare maiastra
Vine vesel pe fereastra
Si, batand din aripioare,
Zice, bland cuvantatoare:
“Bine, bine v-am gasit,
Dalbe flori din rasarit!”
“Bine-ai venit de la rai,
Pasarea cu dulce grai!”
“Eu sosesc cu primavara
Ca sa ma intorn cu vara;
S-acum vin pe-al vostru plai,
Aducand luna lui mai,
Luna cea de lacrimioare
Si de doruri iubitoare,
Si o dalba de poveste
Cum n-a fost si nu mai este!”
“Pasarica, spune, spune
Cea poveste de minune,
Ca ti-om face noi trei salbe
De margaritare albe.”
I
“Insira-te, margarite,
Pe lungi fire aurite,
Ca o hora luminoasa,
Ca povestea mea duioasa:
Fost-a fost in lume-odata
Mandrulita, dulce fata,
Si la chip fermecatoare
De puteai cata la soare,
Iar la ochisorii sai
Si la fata-i nu putei!
Florile ii ziceau floare,
Stelele, stea lucitoare,
Incat vecinic flori si stele
Se certau noaptea-ntre ele!
Iata-n fapt de dimineata
Ca pe campul de verdeata
Copilita, cu-alte doua,
Se primbla, torcand prin roua
Una zice: “Am visat
De-un fecior de imparat!
Dac-ar fi acum sa vie
Sa m-aleaga de sotie,
I-as aduce eu in dar
Un soiman de armasar
Care zboara, care sare
Peste munti si peste mare
Si inconjura pamantul
Mai usor chiar decat vantul!”
Alta zice: “Surioare!
Eu i-as tese-n foc de soare
O camasa-n zece ite,
Cu descanteci prin altite,
Ca sa-i fie de noroc
Si sa-1 apere de foc,
Si de patimi sufletesti,
Si de boalele trupesti!”
Iar frumoasa copilita
Zice astfel din gurita:
“Eu i-as face doi feciori,
Doi de gemeni fratiori,
Cu cositele-aurite
Si cu fetele-nflorite,
De n-ar fi altii ca ei
Dragalasi si frumusei,
Caci ar fi stralucitori
Ca doi ochi veselitori!”
“De mi-i face-asa copii,
Tu, mireasa mea sa fii!
(Zice-atunce mandrul crai
Ce vana pe verde plai.)
Tu sa fii a mea mireasa,
A mea dulce-mparateasa!
Tu, minune-ncantatoare
Care esti rupta din soare!”
Copilita-n fericire
Sta patrunsa de uimire,
Ochii gales i se-nchid,
Degetele-i se deschid,
Fusu-i pica, firu-si pierde,
Si ea cade-n iarba verde.
Iara craiul tinerel
O ia-n brate usurel,
Si cu gingasul odor
Salta pe-al sau cal usor,
Calul falnic se-ncordeaza,
Sare, zboara si necheaza;
El nechezul n-a sfarsit,
La palat c-a si sosit!
Sapte zile-abia trecea,
Mare nunta se facea,
Cu nuntasi nenumarati,
Cum se cade la-mparati,
De-a mers vestea-n departari,
Peste noua tari si mari!
Fost-au fata crai vestiti,
Cu coroane-mpodobiti,
Si vestite-mparatese,
Tot frumoase si alese.
Fost-au inca la serbare
Oaspeti mari de spaimantare
Uriasi cu negre semne,
Sfarma-Piatra, Stramba-Lemne,
Zmei cu ochii sangerosi
Si vitejii feti-frumosi!
Dar din toti nuntasii cine
Raspandea mai vii lumine?
Dulce-a craiului mireasa,
Tanara imparateasa,
Care ochii fermeca
De zambea sau de juca.
Blandul zambet al copilei
Lumina ca faptul zilei,
S-al ei joc parea un zbor
Chiar de flutur sprinteior.
Fost-am inca si eu fata
La cea nunta mult mareata,
Si de-atunci tot ma gandesc
C-am visat un vis ceresc!
II
Insira-te, margarite,
Pe lungi fire aurite,
Precum sirul din poveste,
Ca-nainte mult mai este:
Trecu luna, trecu doua,
Trecu cinci, trecura noua,
Doamna nascu doi feciori,
Doi de gemeni fratiori,
Cu cosite poleite
Si cu fete inflorite,
De pareau stralucitori
Ca doi ochi veselitori!...
Alei, mandre surioare!
Puteati voi a-mi spune oare
Ce-i mai bun in asta viata
Ca iubirea cu dulceata?
Ce-i mai sfant si mai alin
Ca mama cu prunc la san?
Ce-i mai drag si mai placut
Ca pruncutul nou-nascut?...
Mama doamna, fericita,
Cu doi prunci impodobita,
Ii tinea duios la san,
Ca doi fluturi pe un crin,
Si din pletele-i gingase
Le facea lor dulce fase,
Si pe brate-i, ca sa-i culce,
Le facea un leagan dulce.
Ea-i privea si zi si noapte,
Le vorbea cu blande soapte,
Si, privindu-i, se uimea!...
Ea-i trezea si-i adormea.
I-adormea tot in cantari
Si-i trezea in sarutari.
Cand era pe adormire,
Le canta cu-nduiosire:
“Nani, nani, copilasi,
Dragii mamei feciorasi!
Ca mama v-a legana,
Cu vers dulce v-a-ngana
S-a ruga pe Dumnezeu
Sa va primble-n raiul sau,
Sa vedeti, unicii mei,
Ceruri plini de curcubei,
Ploi de raze si de stele
Pe campii de viorele,
S-oi ruga Domnul ceresc
Sa ajungeti cum doresc,
Viteji mari si feti-frumosi,
Doi luceferi mangaiosi.
Lumea sa va indrageasca,
Dusmanii sa se-ngrozeasca,
S-aveti parte si renume,
Sa va mearga vestea-n lume!
Cand era iar pe trezie,
Le canta in veselie:
“Sculati, sculati, fetii mei,
Floricele dalbe!
C-au venit doi ingerei
In vesminte albe,
Ingerei colindatori,
Floricele dalbe,
Noaptea pe la cantatori,
Cand zorile-s albe,
Si v-aduc pe aripioare
Floricele dalbe,
Roua sfanta-nvietoare
Si cunune albe!”
Alei! mandre surioare!
Nici ca se afla sub soare
Fericire mai deplina,
Viata dulce mai senina!
Dar in lume ades trece
Vant de moarte, fior rece,
Si pe loc se vestejeste
Tot ce-n lume ne zambeste!
Seninul se schimba-n nori,
Viata-n noapte fara zori,
Veselia-n aspre chinuri
Si cantarile-n suspinuri!
Iata ca-ntr-o zi din mai
Mers-a vestea chiar la rai
De-acei mandri fratiori,
A pamantului comori,
Si top ingerii in zbor
Au venit, ascunsi de-un nor,
Ca sa vada daca sunt
Frati de-ai lor pe-acest pamant
“Dulce-s, Doamne, la privire!
Ca un vis de fericire!”
Abia zis-au, si pe loc,
Ca un fulger viu de foc,
Crunt deochiul au ajuns
Pe copii si i-au strapuns!
Copilasii plang, suspin',
Scot gurita de la san,
Cata-n ochii mamei lor,
Pleaca fruntea, cad si mor!
Vai de codrul care-si pierde
Freamatul si frunza verde!
Vai de inima pustie
Ce-a ramas far' de sotie!
Dar amar, amar de lume,
De copiii fara mume,
Si de mamele cu dor
Care-si pierd copiii lor!
III
Insira-te, margarite,
Pe lungi fire aurite,
Precum sirul din poveste,
Ca-nainte mult mai este:
Pe copiii-mbratisati,
Intr-un leagan alb culcati,
Trista mama i-a-ngropat
Langa ea, langa palat,
La fereastra din gradina,
Sub o tufa de sulcina.
Iar din leaganul de flori
Rasarit-au pana-n zori
Doi brazi gingasi de o seama,
Ca doi gemeni dintr-o mama,
S-au crescut, crescut-au iara
De la zori si pana-n seara,
Pan-au dat sa se loveasca
De fereastra-mparateasca...
“Fratioare, fratioare,
Inlauntru ce vezi oare?”
“Vad pe mama!...
Auzi, frate,
Gemetele-i necurmate?”
“Maiculita mea iubita,
Cat de-amar e ratacita!”
“Ochii-i sunt doua izvoare
Tot de lacrimi arzatoare!”
“Ah! priveste cum ne cata
Prin cea casa intristata!”
“Cum ne cehama, cum ne plange!
Mainile cum si le frange!”
“Mama, mama, draga noastra,
Iata-ne ici la fereastra,
Vin' cu dulce diezmierdat,
Ca de mult, amar de noi,
Ne lipsesti la amandoi!”
Astfel brazii suspinau
S-a lor crengi le clatinau
Pe fereastra-n sala mare...
Mama doamna viu tresare,
Vine,-alearga, sta, nu crede,
Vede brazii si nu-i vede,
Sterge iute ochii sai:
“Dragii mei, dragutii mei!
Voi sunteti! inima-mi zice
C-ati venit voi iar aice
Lang-a mamei dulce san,
Ce hraneste-amar suspin!
Scumpii mamei frumusei,
Copilasi, iubitii mei!
Frig v-a fost in cel pamant,
Pedepsi-l-ar pomnul sfant!
S-acum nu mai cata nime
De a voastra fragezime,
Nici va leagana-n cantari,
Nici v-adoarme-n sarutari!”
“Taci, maicuta cu durere,
Ca-ti aducem mangaiere.
Nu jeli a noastra soarta,
Ca de grija cerul poarta
Si la morti, si la cei vii,
Si la flori, si la copii.
Seara primaverii calda
Cu dulci lacrime ne scalda,
Vantul ne adoarme-usor
Cu suspin racoritor,
Si steluta serii, muta,
Cu dulci raze ne saruta.”
“Ce vorbiti de primavara,
Si de stele, si de seara?
Nu vedeti cumplitii nori
Cum sosesc fulgeratori?
N-auziti cerul cum tuna
Si pamantul cum rasuna?
Vantul sufla si va-ndoaie,
Pe voi cade rece ploaie...
Dragii mei, gingasii mei!
Cum sa-i apar eu pe ei?...
Biata mama n-a sfarsit,
Cerul brazii a tramit
Si sub ochii sai pe loc
I-au aprins in mare foc!
La pamant brazii cadeau,
Cu lung geamat ei ardeau
Si spre doamna ce-i vedea
Crengile si le-ntindea.
Biata mama, despletita,
Spaimantata, ratacita,
Pe fereastra se pleca,
Vrand in foc a s-arunca;
Dar deodata ochii sai
Au zarit doua scantei
Printre flacari stralucind,
In vazduh voios sarind,
Catre stele tot suind,
S-amandoua printre ele
Prefacandu-se in stele.
Fata ei, l-acea privire,
Straluci de fericire,
Cum s-aprinde alba luna
Dup-o apriga furtuna;
Si cu graba-n veselie
Iesind noaptea pe campie,
Ea se duse aiurind,
Cu ochii la cer privind,
Cum se duce neoprit
Dorul cel nemarginit!
IV
Insira-te, margarite,
Pe lungi fire aurite,
Ca duioasa mea poveste,
Ca-nainte mult nu este:
Pe cea vale de mohor,
Lang-un limpede izvor,
Mama doamna sta culcata
Si cu dragoste tot cata
Cand la cerul instelat,
Unde doru-i a zburat,
Cand pe fata apei line,
Unde-a cerului lumine
Se prevad, se oglindeaza
Si in taina scanteiaza.
Biata mama-ncet suspina
Si cu-o floare de sulcina
Ea dezmiarda-ncetisor
Fata micului izvor,
S-apoi sta, si tot priveste,
Apa cand se limpezeste,
Care stele mai intai
Au sa iasa-n fata ei?
Umbra noptii de pe vale
Se patrunde de-a ei jale
Si asculta in tacere
Soapta-i plina de durere.
Caci ea stelele descanta
Si, plangand, astfel ea canta:
“Cate stele sunt pe cer,
Pana-n ziua toate pier,
Numai doua-s statatoare
Pan' la rasarit de soare,
Si ingana dorul meu...
Cobori-le-ar Dumnezeu!
Stelisoare, blande stele,
Ochisori inimii mele!
Pe pamant voi v-ati inchis
Si in ceruri v-ati deschis
Sa priviti la dorul meu...
Cobori-v-ar Dumnezeu!
Bine v-a fi voua, bine,
In cel rai cu vii lumine,
Dar nici raiul nu e lin
Ca al mamei dulce san!
Ah! copii, la sanul meu
Cobori-v-ar Dumnezeu!”
O! minune! sus, in cer,
Doua stele iata pier!
Si cu zborul de sageata
Prin vazduh iata-le, iata
Ca vin iute si voioase,
Lasand urme argintoase
Pan' ce cad langa izvor
Intr-un lung, intins ogor,
Si se fac din doua stele
Doua margaritarele...
Cine-n lume, cine poate
Marile sa le inoate,
Codrii vechi sa mi-i patrunza
Ca sa numere-a lor frunza?
Cine poate-avea aflare
Cate valuri sunt pe mare,
Cate raze sunt in soare,
Cat parfum e intr-o floare?
Numai dorul mamei poate
Sa patrunda-n lume toate,
Ca sa afle mangaiere
La cumplita sa durere!
Astfel Doamna, ca-ntr-un rau,
Intra-n lanul cel de grau,
Si tot cata ne-ncetat
Stelele care-au picat.
Spic de spic ea il culege,
Grau-n palme il alege
Si-l saruta, si-1 dezmiarda,
Copilasii sa nu-si piarda!
Zi de vara pana-n seara
Ea din lan nu iese-afara,
Spicuieste, spicuieste,
De odihna nici gandeste!
Iar cand lanul s-a sfarsit,
Iata, Doamne! c-a gasit
Intr-un spic frumos si mare
Doua mici margaritare!
Si de-atunci mama duioasa,
In rapirea-i dragastoasa,
Tot insira, visatoare,
Pretioasele-i odoare
Si la sanu-i tot le strange,
Apoi rade, apoi plange,
Le desira cand si cand
Si le-nsira iar, cantand:
“Insira-te, margarite,
Pe lungi fire aurite,
Precum lacrimile mele
Se-nsira curgand la stele!
Insira-te, margarite,
Pe lungi fire aurite,
Ca si anii mei de jale
Pe-a durerii trista cale!
Insira-te, margarite,
Pe lungi fire aurite,
Pan' ce dorul bietei mume
Va-nceta de-a plange-n lume!”
(Legenda )
Mircesti

administrator site: Prof. Lerca Mihaita Cosmin
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one